Imi este dor….

Imi este dor de vara,de valurile marii in care ma ascundeam

Imi este dor de iubire,de vraja fermecatoare care te cuprinde cand esti indragostita

Imi este dor de rasaritul de soare,pe care m-am chinuit atat de mult sa il vad

Imi este dor de parfumul acela,care a ramas in pielea mea

Imi este dor de zambetul sufletului meu

Imi este dor de florile pe care le puneam la presat cand se ofileau,pentru a le pastra mereu

Imi este dor sa astept…

Imi este dor sa se citeasca fericirea in ochii mei

Imi este dor de noptile lungi la fereastra privind luna

Imi este dor de dorintele pe care le puneam stelelor de pe cer

Imi este dor sa mai cred in tot

Imi este dor de vacantele in care leneveam,in care visam

Imi este dor de cartile pe care le citeam in fiecare vara si ma regaseam in fiecare personaj

Imi este dor de filmele pe care le priveam si in care ma imaginam jucand

Imi este dor de plaja,de scoicile pe care le strangeam si care imi pastrau mereu sunetul marii

Imi este dor de zambetul soarelui pe pielea mea

Imi este dor de mirosul de ploaie de vara

Imi este dor de curcubeul care ma fascina mereu

Imi este dor de cantecul greierilor de sub fereastra mea

Imi este dor de curajul meu de a fi EU

Imi este dor de toate iubirile mele trecute

Imi este dor de prietenii pe care nu i-am mai vazut de mult

Imi este dor de focul de tabara din fiecare vara,de cantecele si distractia din jurul lui

Imi este dor de sarbatorile in care se aduna toata familia

Imi este dor de mirosul de prajituri si cozonaci copti

Imi este dor de diminetile cu miros de cafea proaspat rasnita

Imi este dor de TOT…dar Totul a trecut

Imi doresc sa fiu din nou copil….

 Imi amintesc un vers de Eminescu:”Unde esti copilarie,Cu padurea ta cu tot?”.Imi este dor de acele vremuri,de acele sentimente pure si inocente,de acele priviri divine,de acel suflet curat si neatins de rautile lumii.Cand spun “copilarie”,imi aduc aminte de cartile de colorat,de povestile cu printi si printese…acea lume feerica,in care imi doream enorm sa traiesc.Cand eram micuta,imi doream sa fiu mare….ma incaltam cu papucii mamei cu toc si mi se pareau asa de grozavi,foloseam machiajele si rujurile ei,ma pictam precum un artist inca novice,dar care isi doreste enorm sa reuseasca ceea ce face.Imi aduc aminte de jocurile copilariei,de prietenii din fata blocului,de serile petrecute sub patura si povestind povesti de groaza.Imi e dor de papusi,de toate acele seturi sofisticate pe care fiecare fetita le avea si le purta mereu cu ea.Cand eram mica puteam visa si ajunge oriunde imi doresc,totul era asa de frumos,atat de inocent si dragalas.Copilaria este locul pe care toti o purtam in suflet,pe care toti o iubim si de care toti ne amintim cu drag.Acum cand sunt “mare”nu mai  timp de copilarii,dar mereu pastrez in mine o bucata din copilarie in care ma refugiez de fiecare data cand vreau sa evadez din cotidian.E locul in care eu ma regasesc pe mine,imi regasesc interiorul pe care de mult l-am uitat;imi regasesc inocenta si bucuria de a ma simti fericita din nimic.Tanjesc in sinea mea dupa acele clipe minunate,dupa imbratisarea mamei.Imi e dor de plimbarile in parc cu parintii,de inghetat pe care bunicu mi-o cumpara mereu de la masina de inghetata din parc,de serbarile la gradinita,de emotiile pe care le aveam de fiecare cand spuneam o poezie sau un rol.As vrea sa mai pot fi mica,sa am incredere in oameni foarte usor,sa leg prietenii foarte repede,sa ii vrajesc pe toti doar cu un simplu zambet.Imi e dor de copilarie pentru ca atunci ii aveam pe toti langa mine…dar acum viata ia luat pe unii dintre ei.  Imi e dor sa le spun parintilor “Te iubesc”asa cum o faceam atunci….sunt atat de multe lucruri de care imi e dor.Daca am sti sa pretuim fiecare moment,sa iubim fiecare lucru,sa acceptam fiecare intamplare,viata noastra ar fi mai buna.Traim intr-o lume mult prea grabita si ocupata,nu mai avem timp sa ne bucuram de tot,iar mai tarziu vom regreta asta.As mai vrea sa iubesc ca un copil si sa simt ca un copil.As vrea sa ma intorc in timp,sa pasesc si sa raman in lumea copilariei mele…dar este prea tarziu pentru asta.

Inchei prin a spune doar atat:”Unde esti copilarie?”… imi este foarte dor de tine.

Hmm....As vrea......

Vreau un baiat care sa nu-mi aduca un buchet de trandafiri de ziua mea ...ci sa mi rupa o floare de pe strada intr-o zi oarecare si sa mi-o puna dupa ureche...un baiat... care sa ma gadile ..sa ma ciupeasca ...

Vreau un baiat cu care sa pot sa merg in parc doar pentru a sari pe saltele, care sa alerge cu mine prin ploaie fara sa-i fie frica ca-si murdareste adidasii de firma, care sa ma tina de mana, sa ma ciufuleasca...

Vreau un baiat...al carui zambet sa ma topeasca.. care sa ma stranga tare in brate.. care sa se uite in ochii mei fara a-mi spune nimic..iar eu sa inteleg totul, care sa aiba initiativa, sa ma conduca atunci cand am nevoie...

Vreau un baiat care sa-mi dea mesaj chiar in timp ce suntem unul langa celalalt, care sa ma opreasca in mijlocul trecerii de pietoni doar ca sa ma sarute, sa danseze cu mine oricat de prost s-ar misca, cineva care nu ma judeca dupa aparente...

Vreau un baiat pupacios si haios, care sa vrea sa mergem pe o strada a orasului a carei capat nu stim unde e...cineva care nu se teme sa se rataceasca, un baiat care sa ma duca la gara si sa se urce cu mine intr-un tren la intamplare... 

Vreau un baiat care sa arunce cu popcorn in mine cand mergem la cinema,care sa sa fie pregatit sa ma sperie cand vizionam un film horror, un baiat care isi doreste sa ma cunoasca, care isi da seama cat de complicata, ce fenomen anormal sunt...

Vreau un baiat care sa ma recucereasca in fiecare zi, care sa asculte o melodie si sa se gandeasca la mine, care apreciaza un curcubeu, care se bucura cand e soare, un baiat caruia ii place mirosul primaverii, care vede dincolo de aparente...

Vreau un baiat cu care sa ma opresc in mijlocul intersectiei pe tocuri si sa impingem la masina lui, sa ne murdarim de ulei si sa radem ca prostii, un baiat care se chinuie sa-mi faca clatite indiferent de cat fum ar iesi in bucatarie...

Vreau un baiat care sa ma tina in brate noaptea si sa se trezeasca cu o jumatate de ora mai devreme doar ca sa ma vada dormind, care sa ma trezeasca cu un sarut, care imi zice atunci cand gresesc si ma ajuta sa repar ce am stricat....

Vreau un baiat care sa nu-mi zica "te iubesc" din prima luna doar ca sa ma bage in pat, un baiat care stie cum sa ma ia atunci cand sunt suparata, un baiat care sa ma faca sa rad, care intelege ca ma supar din orice dar care stie sa ma-mpace... 

Vreau un baiat care sa inteleaga ca nu imi place sa gatesc si care sa se straduiasca sa ma scuteasca de chinul asta, chiar daca el gateste mai prost ca mine,cineva care ma considera cea mai frumoasa de pe pamant, netinand cont de defecte...

Vreau un baiat care sa imi pregateasca un ceai fierbinte atunci cand sunt racita, care sa ma sarute fara sa-i fie teama ca se molipseste, care sa tina minte la ce ora sunt programata la salon si care sa nu se enerveze cand vin acasa tarziu...

Vreau un baiat care intelege ca prietenii sunt importanti pt mine, ca uneori simt nevoia sa ies cu fetele in mall sau cu gasca la un suc, cineva care sa imi dea  libertate atat cat sa nu ma simt sufocata si care e gelos cat sa simt ca tine la mine...

Vreau un baiat care sa inteleaga atunci cand nu am chef sa ies din casa, care sa vina la mine sa-mi tina companie cand e urat afara, care sa inteleaga ca imi este frica de tunete si fulgere si totusi sa nu rada de mine, ci sa ma apere...

Vreau un baiat la care sa tin atat de mult incat sa nu-mi pese ce masina conduce sau cu ce tramvai ma duce acasa, pentru care sa fiu in stare de orice dar sa nu imi ceara nimic, care sa stie ca il iubesc fara sa ii zic in fiecare zi....

Vreau un baiat  care sa fie tandru si romantic cu mine, un baiat care sa o respecte pe mama lui si sa o ajute la nevoie, cineva caruia sa nu-i fie rusine sa iasa in oras cu familia la o pizza si un suc....

Vreau un baiat care sa iubeasca animalele, care sa se trezeasca la 6 sa plimbe cainele atunci cand eu sunt prea obosita, care sa ma duca vara la strand si sa se scufunde cu mine, cineva care sa ma sarute sub apa, sa ma stearga cu prosopul...

Vreau un baiat care sa nu se uite dupa altele pe strada cand e cu mine de mana, care sa stie cand sa renunte la meciul de handal pentru mine, care sa ma duca pe stadion la meciul Stelei, desi e Dinamovist, care sa se bucure de bucuria mea...

Vreau un baiat care sa se inteleaga bine cu prietenii mei, care sa nu se laude cu ceea ce are, ci sa se faca placut de ceilalti prin ceea ce este, un baiat care imi faca cadouri cu valoare sentimentala si nu de sute de lei, un baiat al meu...


Vreau un baiat care sa stie ca nu imi place sa ma joc cu zapada, care sa ma apere de bulgari, care sa se dea cu sania cu mine si sa cadem amandoi de pe ea pe la mijlocul partiei…


Vreau un baiat care sa ma alinte, un baiat care sa mearga cu mine pe varful unui munte doar pentru a vedea apusul, care vara la mare sa se inghesuie intr-un pat de o singura persoana doar ca sa poata fi cat mai aproape de mine...

Vreau un baiat caruia sa ii placa sa calatoreasca, care sa fie de acord sa vina cu mine in cele mai traznite locuri, care sa mearga cu cortul fara sa faca mofturi...

Vreau un baiat care sa iasa cu mine in cluburi, care sa ma opreasca cu un sarut atunci cand vorbesc mult si aiurea, un baiat care sa nu se supere cand ascult muzica cu volumul ridicat…

Eu prin ochii altora...

Well'...Anca. Aş putea relua toate reperele de la ,,De ce iubeşti o femeie"...pentru că în marea ei de caracter şi feminitate cuprinde toate însuşirile. Anca are tot ce poate iubi un bărbat la o femeie : intuiţie, voluptate, frumuseţe interioară ...Dar ea este mai mult.
›Imaginează-ţi o poveste roz în care Cenuşăreasa nu-şi mai pierde pantoful şi Frumoasa Adormită nu doarme...e doar frumoasă.
›Imaginează-ţi o noapte de vară pierdută în răsăritul soarelui, marea, nisipul şi ea . Degeaba ar fi soare, mare şi nisip dacă nu sunt onorate cu prezenţa-i feminină, punctul de reper din toată povestea fără sfârşit.
› Anca. Până şi numele are semnificaţii infailibile , dar dincolo de nume...totul corelează cu persoana ei, ca o oglindă : feminin 100%, modern 57 %  indicând unele  trasături clasice , 75 % reflectă tinereţea spiritului, copilul din ea, întotdeauna cu chef de viaţă ,,Hai să râdem , să dansăm, să fim fericiţi", parcă auzi şoaptele inocente, urban 68 % desigur , francheţea şi statura impozantă au o valoare imensă măsurată  în nuanţe expresive.
›E aşa cum vrea ea să fie, nu cum vor alţii ♥
›Subsemnata judecă portretul feminin cu cea mai mare sinceritate,♥ pentru că ea merită şi pentru că a caştigat-o cinstit, ♥pentru că dacă nu ar fi muza ideilor în sine, chiar nu aş avea cuvinte descriptive la adresa ei,♥ pentru că e acolo când ai nevoie de ea şi te propulsează spre  culmile gândurilor fericite când nu ţi-a rămas decât tristeţea. ♥ pentru că niciodată nu e atât de snoabă încât să nu recunoscă că a greşit.♥pentru că un ton puţin mai ridicat decât cel normal i-ar putea răni orgoliul şi i s-ar părea total nedrept să nu-şi exprime nemulţumirea.♥ pentru că este  tipul introvertit, cochet şi extravagant, eliminând parţile androgine din ecuaţia feminismului.
♥PENTRU CĂ a fost alături de mine atunci şi mi-a zis  »Te iubesc mult:*.o sa te invat sa visezi in culori...o sa te invat sa nu plangi ...el nu merita lacrimile tale..o sa te invat sa zambesti fara prejudecati....vezi:)..ai atatea de invatat......:*::*:..incepe prin a zambi..si a iubi din nou<3«
♥ Mica domnişoară elimină tot ce este banal din existenţa proprie şi se îndreaptă spre aprecierea persoanei proprii de către ceilalţi, spre tot ce o face perfect de imperfectă, spre locul de top într-o ierarhie proprie a vieţii de femeie independentă.
♥Potretul în sine al acestei femei excelează prin subiectul ales, care încă trăieşte în acea poveste roz şi care defineşte senzualitatea prin acte feminine , un prototip al creaţiei angelice, un fel de anima al timpurilor moderne...şi toate îşi au nucleul conceptual în trasătura definitorie a femeiei în sine.

Prietenia…vesnica comoara a sufletului

           

           Am un subiect in minte care ma bantuie de cateva zile…PRIETENIA.Un subiect destul de complex,dar si frumos.
Vreau sa discut despre prietenie pentru ca este o parte esentiala din viata noastra,din trairile si sentimentele noastre.Ce reprezinta prietenia pentru noi?Stim sa apreciem un prieten atunci cand il aveam aproape?
          Ne dorim multi prieteni care sa ne priveasca ca pe un obiect sau unul dar care sa ne vada ca pe o parte din el?Prietenia o primim gratis,fara sa dam sume enorme si totusi stim sa o apreciem la adevarata ei valoare daca e gratis?De obicei apreciem totul in  jurul nostru in functie de pret…dar sunt si unele care nu au valoare estimabila si una din acelea este PRIETENIA.Un prieten adevarat este acela care e mereu langa tine cand ai nevoie,care te ajuta neconditionat,care stie mereu cu o vorba buna sa iti mangaie sufletul,care te iubeste fara sa iti ceara nimic in schimb.Scriu aceste randuri pentru prietena mea care ma sprijinit mereu in toate nebuniile mele,care ma ajutat mereu cu un sfat,care crede in visele mele si viseaza alaturi de mine,care nu ma critica si nu ma judeca  pentru ca stie ca asa sunt eu si ea a inteles asta.E acea persoana cu acel ceva special,cu acea privire blanda,cu acea voce care mereu e ca un pansament.Nu am avut curaj sa ii spun lucrurile astea in fata, pentru ca stiu ca as incepe sa plang si nu as mai termina ce am de spus.Dar prin lacrimile mele stiu ca ea ar intelege tot ceea ce vreau eu sa spun.Nu e usor sa gasesti un prieten adevarat,dar cand l-ai gasit pastreaza-l langa tine pentru ca el e ca un soare care apare si daca pleaca va incepe sa se innoureze.Vreau sa ii multumesc  pentru ca exista,ca ma ajuta sa scriu bucati din mine,ca e acolo cand toti au plecat.Stiu ca ea nu ar rade de mine daca am vrea intr-o zi de vara sa dansam in ploaie pentru ca asa am vazut in filme,nu ar zice ca am innebunit daca mi-as vopsi parul intr-o culoare ciudata, pentru ca ea ar sti ca asa am simtit eu in acel moment.Asta inseamna pentru mine un prieten,si totusi…e greu sa expun tot ce simt pt ea, pentru ca nu s-au inventat cuvinte.Si sunt sigura ca ea stie ce vreau eu sa zic.Stiu ca ea va fi acolo la capatul lumii alaturi de mine,privindu-ma in ochi si spunandu-mi cat e de mandra de mine ca am reusit,ca mi-am indeplinit visul meu,ca am luptat pt el.
         Dar la visul meu a contribuit si ea,a zidit temelia pentru ca eu sa ma pot ridica fara sa imi fie frica ca voi cadea.A construit o temelie puternica care nu va putea fi daramata,pt ca ea stie ca tot ce e construit din dragoste va ramane mereu solid si puternic in fata orcarui obstacol.Iti multumesc enorm  pentru ca esti prietena mea .

Sinceritatea vs.Minciuna-pastilele vietii noastre

      

     Cred ca e cel mai sensibil subiect,sau poate cel mai greu de descifrat.Sinceritatea e, zic eu o calitatea pe care daca o avem trebuie sa stim cum sa o “dramaluim”.Toti ne-am dori ca ceilalti din jur sa fie sinceri cu noi,dar totusi sinceritatea e prielnica sau daunatoare?Poate ca am aprecia daca cineva ne-ar spune adevarul dar cu siguranta l-am privi altfel,pentru ca am sti adevarata lui parere.Desi uneori sinceritatea nu e chiar necesara,pentru ca sunt momente in care ne dorim sa ii facem pe cei din jurul sa se simta bine,si avem nevoie de unele minciunele.Apreciez oamenii care spun lucrurile sincer si care isi sutin parerile cu inversunare.Dar cat de sincer poti fi?Cat de departe poti merge cu sinceritatea ta?Sa fii atat de sincer incat sa te usture?Sinceritatea nostra poate provoca multa durere in juru,multa dezamagire,si totusi pentru ce?Am fost crescuti sa  fim sinceri cu noi si cu cei din jur,dar totusi reusim sa fim asa?Sunt clipe cand mintim pentru ca asa trebuie,imprejurarea ne determina sa mintim,e nevoie atunci sa uitam de sinceritatea sa o tinem doar pentru noi ascunsa.Sinceritatea inseamna si deschiderea noastra brusca intr-un spatiu nepregatit pentru noi.Daca noi vom fi sinceri,ceilalti ne vor plati cu aceeasi moneda?Nu cred.Oamenii prin minciuna coloreaza un pic situatia o imbunatatesc in favoarea lor,minciuna  e arma noastra pentru a scapa de o incurcatura.E usor sa spui o minciuna frumoasa uitandu-te in ochii oamenilor,decat sa spui ceva sincer,pentru ca nu stii ce reactii vor avea, pentru ca de multe ori sinceritatea nu e frumoasa,nu e cizelata…e realitatea..de care fugim cu totii cu atata graba,cu atata teama de a nu descoperi prin sinceritatea altora o altfel de persoana in noi,in ceilalti.Daca oamenii si-ar propune ca macar o ora din viata lor sa fie complet sinceri, ar desoperi ca ceva se schimba in interiorul si exteriorul lor…lumea se va schimba.Nu vom putea schimba lumea,pana nu ne vom cunoaste foarte bine pe noi insine,pana nu vom putea accepta realitatea,pana nu vom fi complet sinceri cu noi .Dar e greu,foarte greu sa nu mintim.Nu trebuie sa ne ferim de oamenii sinceri, pentru ca ei vad in noi,ceea ce noi nu vrem de fapt sa acceptam,ei ne vor da sfaturile cele mai utile,ne vor afisa defectele asa cum sunt ele cu adevarat….va fi dureros si greu de acceptat,dar ca orice adevar doare,dar trebuie sa il infruntam si  sa il depasim.Ii admir pe oameni sinceri si deschisi care spun ce cred si ce vad,fara sa le pese de reactiile celor din jur,fara sa le fie frica de minciuna,de ura.Acei oameni sunt de apreciat, pentru ca ei chiar ar putea schimbat ceva, pentru ca sunt diferiti,au iesit din acest tipar,au indraznit si au reusit.Nu e usor sa fii sincer,sa iti aperi principiile fara sa minti,dar cand reusesti satisfactia e imensa.Totusi traim intr-o lume in care toata lumea minte,in jurul nostru e doar minciuna si cautam cu disperare o umbra de sinceritatea…aveam nevoie de ea ,dar e greu de gasit,de descifrat..si cand o gasim vedem ca nu avem nevoie de ea,nu avem ce face,e o sabie prea mica pentru a putea reusi intr-un razboi atat de intens.De ce mintim ca sa ne atingem scopurile,sa fim avansati,sa ajungem in functiile din stat cat mai mari?Cand puteam fi sinceri cu cei din jur,sa ne aratam asa cum suntem,si sa fim undeva unde sa simtim ca am ajuns prin puterea sinceritatii,sa ii putem privi pe toti in ochi fara sa traim cu teama ca ar putea demasca minciuna creata de noi.Nu scopul scuza mijloacele,nu trebuie sa mintim pentru a ajunge unde ne-am propus, pentru ca va veni vremea cand vom fi desoperiti sau vom avea constiinta neimpacata.De ce sa porti mereu o povara atata de grea in suflet?De ce sa nu fii liber,sa te simti liber?Doar pentru  ca suntem manati de un meschin interes,de setea de a avea mai mult…si atunci uitam de lucrurile morale…de sinceritatea sufletului nostru.Ne-am creat o lumea mincinoasa si falsa si asta o sa doara candva.Ne vom trezi intr-o zi din acest vis,si vom vedea ce e mai important in viata,de ce avem constant nevoie.Avem nevoie de sinceritatea pentru a trai impacati cu noi si cu cei din jur,pentru a trai in armonie cu sufletul si trupul nostru, pentru a inflori mereu.Sinceritatea e rodul unei fiinte  speciale si pure…iar atunci cand o descoperi trebuie sa o tratam cu respect venit din inima pentru ca va sti daca nu e altfel…Sinceritatea e cea mai de pret calitatea a oamenilor,pe care unii au ingropat-o atat de adanc incat nu o mai gasesc,si au realizat prea tarziu adevarata sa valorea.Asa ca, sa nu ingropam sinceritatea,ci sa o punem in evidenta pentru ca e neasemuita. 

Am pierdut ceva....Poate nu aveam nevoie

        De cate ori ni  s-a intamplat sa pierdem persoana iubita??De cate ori simtim cum sufletul ni se transforma in piatra?Orice fata care a iubita ma va intelege .Dar totusi unde se duc toate iubirile trecute?Toate sentimentele?Toate gandurile?Se duc.....In sertarul sufletului nostru.Le asezam cu grija,le ordonam cu rabdare...incap toate....Le pastram bine pentru ca stim ca vom avea nevoie de ele mai tarziu...cand ne vom simti singure,parasite,izolate...ele vor fi ca un izvor care ne salveaza de la desertul amaraciunii.Sunt zile cand privim ore in sir in gol,iar in sufletul nostru  se petrece viata insasi.Sunt zile cand tot ce atingem si privim ne trezeste amintiri....Si totusi daca am privi mai atent,daca ne-am opri din goana pustie a sufletului,am putea observa lucrurile din jurul nostru.Am putea observa soarele care straluceste afara,florile care infloresc pe pervaz,copiii care se joaca bucurosi in parc.Atunci simtitm cum ceva puternic ne loveste in stomac,ca o bula de aer care ne invadeaza trupul...ceva ce aveam atata nevoie.Totul din jurul nostru e atat de frumos si ne indeamna la fericire.Prietenii care vin la poarta casei noastre doar pentru  a ne oferi un buchet de zambete,pentru a ne mangaia chipul si a ne atinge inima cum numai ei stiu sa o faca.Vorbele lor  ne  calmeaza sufletul  ranit,si adauga un plasture imens la rana adanca din el.Simtim cum ne regeneram,cum incepem sa ne dezmortim,precum un ghiocel care iese timid din zapada la atingerile razelor soarelui.Ne simtim fragile si  vulnerabile,usor de doborat dar greu de ucis.Simtim cum funia din jurul gatului nostru dispare,putem respira aerul curat,si putem din nou sa simtim,sa traim,sa visam.Ne privim in oglindam,ne vedem chipul care are inca urmele sufletului ranit,ne privim trupul firav si slabit,dar inca viu ,ne privim pe noi intr-o reflexie goala.Vrem din nou sa simtim,sa traim,sa iubim.Sufletul nostru e ca o vioara la care nu s-a mai cantat de mult,dar care daca este acordata reda cele mai frumose sunete.Avem nevoie de un violonist priceput si chiar daca el nu este ,avem in fata noastra o sala plina de spectatori,care se multumesc doar privindu-ne.

Pasim din nou usor in lume,cu timiditatea unei fiinte care a indurat prea mult, ,dar a castigat enorm.Fiinta care a pierdut persoana iubita,dar care a castigat admiratie,incredere, rabdare...Fiinta care s-a reinventat,care s-a reconstruit bucata cu bucata,care a fost lipita cu rabdare, si terminata cu incredere,iar la sfarsit a fost privita cu admiratie.Fiinta care are inca ochii umezi de lacrimi,dar puternici,care are trupul gol,dar dur,sufletul imens si plin de petice.

Chiar daca sufletul este sfaramat in mii de bucati,nu vom lasa pe nimeni sa il calce cu talpile goale.Ne lipim fiecare bucatie cu meticulozitate,rabdare,precum un artist care vrea sa isi reasambleze opera.

Parintii sunt pensula si culoare tabloului nostru

Sa incep cu mama si tata sau cu persoanele supreme din viata fiecaruia dintre noi?Cred ca amandoua variante sunt bune, pentru persoanele care ne ghideaza viata.Parintii sunt acei oameni pe care nu ii uiti niciodata,pe care ii porti cu tine in suflet mereu,pe care ii iubesti enorm si carora le datorezi viata.Stiu ca nu imi va ajunge o viata sa le multumesc pt tot ce au facut pt mine,pt increderea si sprijinul neconditionat pe care mi-l ofera zilnic.Au fost acolo prin cele mai grele momente ale mele,au avut mereu un cuvant bun pentru mine,m-au incurajat si s-au bucurat pt succesele mele.Bucuria mea e si bucuria lor,tristetea mea e si tristetea lor.Trebuie sa le spunem in fiecare zi parintilor cat de mult ii iubim…pt ca mai tarziu poate nu va mai fi nevoie.Sa ii apreciem si sa ii respectam cat sunt langa noi.Parintii mereu iarta greselile copiilor lor,cu usurinta unei picaturi de roua care cade de pe o frunza,uita mereu cuvintele urate..oferindu-ne in schimb o dragoste imensa fara a  astepta o recompensa.Sunt atat de modesti,se multumesc cu atat de putin…bucuria lor rezumandu-se doar la a ne vedea pe noi fericiti.Apoi timpul trece,crestem si plecam ,vom avea si noi o familie si ne vom distanta de ei.Ne vom intoarce mereu la casa parinteasca,pentru ca suntem atrasi de acel univers in care am crescut si am copilarit.Ii vom gasi pe parintii nostril,mai batrani,…dar in ochii lor va ramane mereu acea caldura si iubire parinteasca.Ne vom aduce aminte atunci de tot ce a fost mai frumos in copilaria noastra si atunci ne va incerca acel resentiment,dar totul in viata trebuie sa mearga mai departe.Parintii fac parte din tabloul vietii noastra…nu trebuie sa ii decupam niciodata, pentru ca fara ei tabloul va fi gol,sters,va fi doar o umbra.Sa ne iubim parintii cat sunt inca in viata, pentru ca mai tarziu vom regreta aceste clipe.Ne va parea rau,vor curge multe lacrimi dar nu va mai putea fi dat timpul inapoi. Atat as vrea sa mai adaug…si strig tare:VA IUBESC MAMA SI TATA!

De prin carti adunate si pentru suflet date...

“E o mare durere sa iubesti,si o mare nenorocire sa scapi de aceasta durere”(I.L.Caragiale)

“Bunul renume al unei femei se datoreaza tacerii mai multor barbati”(Humphrey Bogart)

“Haina face pe om.Oamenii goi n-au aproape deloc influenta in societate”(Mark Twain)

“De multe ori banii costa prea mult”(Ralph Waldo Emerson)

“Drumul catre succes e intotdeauna in constructie”

“Pentru a fi siguri,vrem ca lumea sa fie sincera cu noi.Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni,de oameni care ne iubesc,ca nu suntem singuri”(Mircea Eliade)

“De ce sa ma casatoresc si  sa fac nefericit un singur barbat,cand pot sa stau singura si sa fac nefericiti o mie?”(Crrie Snow)

“Trei tipuri de barbati nu inteleg femeile:barbatii tineri,barbatii de varsta mijlocie si barbatii batrani”(Bob Hope)

“In spatele fiecarui barbat de  succes,sta o femeie uimita”(Maryon Person)

“Dragostea adevarata e credinta oarba,umilinta fara preget,supunere desavarsita,incredere si daruire impotriva ta insuti,impotriva lumii intregi.Dragostea inseamna sa iti dai inima si sufletul intreg celui care ti le va zdrobi”(Charles Dickens-“Marile sperante”)

“Daca iubesti cu adevarat pe cineva,lasa-l sa plece:daca se intoarce,e minunat.Daca nu,probabil ia cina cu cineva mai atractiv decat tine”(Bill Grieser)

“Lucrurile mari nu sunt facute din impuls,ci dintr-o serie de lucruri mici puse cap la cap”(Vincent Van Gogh)

“Nu sunt un om bogat.Sunt un om sarac cu bani,ceea ce nu-i acelasi lucru”(Gabriel Garcia Marquez)

“Opreste trecerea.Stiu ca,unde nu e moarte,nici iubire,si totusi te rog:opreste ceasornicul cu care ne masori destramarea”(Lucian Blaga)

“Cu cat iti voi gresi,te voi iubi”(Adrian Paunescu)

“Sursa nemultumirii noastre sunt problemele mici.Oamenii nu se impiedica de munti,ci de pietre”(Proverb chinezesc)

“Cand eram mai mic,puteam sa-mi amintesc orice,indiferent daca se intampla sau nu”(Mark Twain)

“Dragostea infrumuseteaza toate ideile si justifica toate obrazniciile”(G.B.Shaw)

“A scrie inseamna a face o plangere.Nu e mare diferenta intre un roman si o declaratie facuta la posta”(Frederic Beigbeder)

“Imi doresc un barbat sensibil si intelegator.Cer prea mult de la un milionar?”(Zsa Zsa Gabor)

“Fara tine-i cumplit,fara tine mi-e greu,

  De n-ai fi tu cum esti,eu n-as ramane eu,

  Sa-mi aduci ierni de iad,sa imi dai toamne reci,

  Sa ma-njuri,sa ma-nseli,dar sa nu poti sa pleci”(Andrei Paunescu”

“Voi care va intoarceti acasa

  Si dupa ce-ati inchis usa

  Spuneti “Buna seara”

  Voi nu stiti ce inseamna

  Sa intri pe o usa tacand”(Octavian Paler-“Singuratatea”)

  “Detest banii care m-ar face liberă, dispretuiesc frumusețea care m-ar face zeiță, fug de somn, de vis și de alegerea norocoasă a dragostei. Concediez bucuriile simple, le alung pe cele profunde. Sunt prizoniera unor alegeri greșite care m-au salvat, cândva, de la moarte, dar care mă țin acum departe de viață.”(Alice Nastase-„Dragostea e un bonsai”)

“Sunt sătulă să o iau, iar și iar, de la capăt. Am ostenit căzând și ridicându-mă, încă și încă o dată în numele rolului meu de femeie puternică. Nu mai vreau să pretind că practic de drag genuflexiunile conturului tonic, când, de fapt, la fiece pas, sunt pe punctul să cad în genunchi și să urlu.”( Alice Nastase-„Dragostea e un bonsai”)

“Prima trădare din dragoste, prima suferință din amor, ne obligă să facem planuri care să ne ferească de durere. Să înșelăm noi primii. Să mințim noi mai întâi. Și să ne păstrăm la îndemână, ca un as trist în mânecă, o fostă iubire, pe care putem oricând să o reactivăm, tot printr-o minciună, printr-un tertip.”( Alice Nastase-„Dragostea e un bonsai”)

“Atunci când bărbații se îndrăgostesc, nu dezertează din amicițiile lor, așa cum fac femeile. Pe mine m-au părăsit de multe ori prietene bune care tocmai își găsiseră jumătatea, și nu s-au întors la mine decât după ce au fost înșelate, părăsite, enervate sau plictisite, și aveau nevoie de o confidentă pe umărul căreia să-și plângă amarul.”( Alice Nastase-„Dragostea e un bonsai”)

“Mi-e ciudă de toate risipirile mele de până acum. Aș fi vrut să fi avut răbdare. Dar pentru că nu mai pot schimba nimic, îi rog, pe cei care pot, să nu-și frângă aripile în vieți mințite. Să aștepte zborul cel mai înalt. Pentru că norocul îi ajută numai pe cei curajoși.”(Alice Nastase-„Dragostea e un bonsai”)

“…încercăm să ne întoarcem unii în alții, să locuim sub sternul celui iubit. Să coborâm prin crevase de sânge și carne până la inima celuilalt, până la respirația lui.”( Alice Nastase-„Dragostea e un bonsai”)

“Ne prefacem că nu pricepem decăderea poveștii noastre de dragoste, că nu vedem că ființa pe care o iubim s-a îndrăgostit de altcineva și visează, noapte de noapte, vise din care noi ne-am luat tălpășița de mult. Și de tot.”( Alice Nastase-„Dragostea e un bonsai”)

„pentru ca viata este o vesnica neintalnire, pe cel pe care il intalnim in calea noastra si ne iubeste, nu-l iubim, iar cand il iubim, nu ne mai iubeste el, ori e mort si dragostea noastra nu mai are sens, e inutila; pentru ca nimic din ceea ce a fost…nu se mai intoarce…”(Alice Nastase)

“Va rog pe cei ce nu ati gasit inca dragostea cea mare, sa o asteptati ! Cu inima mea plina de mare iubire, va implor sa credeti in ea ! Fara sa cercetati ! sa o asteptati cu rabdare si lumina. Pentru ca ea exista !”( Alice Nastase)

“Am căutat alte şi alte senzaţii. Am fugit de acasă pretinzând libertate. Am sărutat fără noimă. Am îmbrăţişat fără rost. Dar m-am întors, de fiecare dată, spăşită, la cel pe care îl iubeam.” (Alice Năstase)

Despre un EL

Scriu  randurile astea pentru ca asa simt…..uneori sunt lucruri care ne invadeaza sufletul si scriind ne eliberam…scriu pentru ca stiu ca foaia e un confident discret care niciodata nu ma va trada..nu se va supara pe mine,nu va incerca sa imi raneasca sentimentele..ea doar sta si asculta si simt ca ma intelege.

Uneori chiar daca ai tot ce iti doresti nu poti fi fericit… pentru ca sufletul tau nu e fericit..nu are ceea ce ii este necesar:DRAGOSTEA.Imi lipseste mult un om cu care sa ies in oras…sa ma tina de mana,sa ma priveasca in ochi si sa simt ca sunt cea mai importanta pentru el.Imi este dor de cuvinte frumoase,de protectie,de parfumul acela de baiat care te vrajeste mereu…de buzele lui calde care ma ating pe frunte….oferindu-mi caldura copilariei.Imi este dor sa simt fluturi in stomac cand il vad…sa adorm cu el in vis..si dimineata sa primesc un mesaj de la el…Sa facem poze iar apoi sa radem de cat de haiosi suntem,sa ne plimbam in parc,sa culegem flori si apoi sa le pastram ca amintire.Micile cadouri care ne tin mereu aproape unul de celalalt.Imi e dor sa ma simt intreaga…sa nu mai traiesc “ingropata”in carti,de frica de a nu iesi in realitatea cotidiana.Nu mai vreau sa caut iubiri perfecte... pentru ca ele nu au existat niciodata.Imi doresc o iubire imperfecta..un EL imperfect…..dar al meu tot.Sa ne facem planuri de vacanta…sa ne privim in ochi ore in sir fara sa vorbim… pentru ca uneori dragostea nu are nevoie de cuvinte.As vrea stiu ca cineva se gandeste la mine…si ca mereu va fi acolo cand voi avea nevoie de el.Iubirea e ceva special,pe care unii o intalnesc destul de repede si altii tarziu...pentru ca cei din urma vor sti sa o aprecieze mai mult.Mereu vrem sa iubim si sa fim iubiti..dar daca nu e asa?daca cel pe care il iubim nu are aceleasi sentimente?ce ramane de facut?RESEMNARE asta e cuvantul cel mai important si potrivit.E ca o lupta pierduta pt ca ai avut arme,dar nu ai fi avut ostasi cu care sa te lupti.Intr-o relatie nu poti iubi  pentru  2…nu ai atata putere interioara…si la un moment dat renunti  pentru ca obosesti…nu mai rezisti.Preferi sa te retragi din nou in cochilia ta sa te inchizi in siguranta ei.Ne dorim toti sa intalnim iubirea..dar oare stim sa o apreciem cu adevarat daca ea va aparea in viata noastra?Iubirea da sens vietii..o umple , o face folositore si frumoasa.Mereu cei care iubesc sunt mai frumosi,si privesc lumea altfel…cu mai mult entuziasm.Toti vom iubi la un moment dat, pentru ca iubirea va bate la poarta tuturor sufletelor.Uneori ma intreb cum ar arata viata mea fara iubire?Probabil ca destul de posomorata…ca un cantec fara versuri…ca o vara fara soare.Iubirea ma face sa ma simt copil..mai plina de viata si mai sigura pe mine.E atat de frumos sa te simti iubita…pacat ca unii dintre noi nu stiu sa aprecieze acest sentiment…si isi bat joc..il tarasc in noroi..fara sa le pese de puritatea acestui cuvant.

   Fiecare dintre noi suntem diferiti….cu defecte si calitati…si eu cred ca defectele sunt cele care ne fac mai speciali…mai deosebiti de ceilalti.As vrea ca EL sa imi iubeasca defectele…sa nu incerce sa ma schimbe… pentru ca atunci nu voi mai fi la fel…nu voi mai avea acel ceva special…As vrea sa ma iubeasca asa cum sunt eu cand ma trezesc dimineata…fara machiajul cotidian…fara hainele care ma fac o alta persoana…imi doresc sa ma placa asa cum sunt …sa reuseasca sa ma inteleaga fara sa ii zic eu prea multe,sa ma simta,sa se indragosteasca de mine in fiecare zi,sa imi spuna ca ma iubeste doar  pentru a fi sigur ca nu am uitat…sa se bucure alaturi de mine de tot ce e frumoas in viata…sa creada in visele mele..nu sa rada de ele.Sa stie ca sunt momente cand vreau sa fiu copil,si sunt momente cand vreau sa fiu matura pentru ca asa simt.Sa stie ca eu am modul meu de a-l iubi,sa accepte copilul din mine care vrea uneori sa alerge la el in brate noaptea pt ca ii este frica sa stea singur…sa se plimbe cu mine prin zapada,sa rada fara sa ii pese de ce cred ceilalti.Asta m-ar face sa stiu ca el ma accepta,ca el chiar crede in tot ce fac .Sa nu ma judece ca sunt copilaroasa…si daca ma va judeca..inseamna ca nu stie partea cea mai frumoasa a vietii pe care eu vreau sa o pastrez mereu cu mine.Sunt zile in care vrem sa fim copii doar  pentru a mai simti acele sentimente nevinovate pe care acum incepem sa le uitam.De ce e atat de greu sa il gasesc?De ce mereu ma intreb oare el exista acolo undeva?Sunt raspunsuri pe care doar timpul mi le poate da.Dar stiu ca exista un EL al meu..care ma va iubi si ma asteapta…ma cauta…si ma va gasi atunci cand va fi momentul.Poate ca e mult mai aproape de mine decat cred eu…dar nu il observ…pentru ca ii dau lui timp sa ma analizeze…sa ma descopere singur fara sa ma cunoasca.

Liceul-o parte vitala a formarii

Liceul…cine nu isi aduce aminte de acei ani?Cred ca liceul reprezinta locul in care ne maturizam…intram copii timizi ,pasind cu pasi marunti….si iesim de acolo persoane mature cu vise si aspiratii marete.In liceu se leaga cele mai stranse prietenii,inveti cum sa te comporti in viata,si cum sa alegi drumul cel mai bun.Profesorii din liceu nu ii uitam niciodata, pentru ca ei sunt persoanele ale caror chipuri ne raman mereu intiparite in minte.Sunt oamenii care ne ajuta si ne inteleg,ne sprijina cand avem nevoie si sunt acolo mereu cand ai nevoie de un sfat.Ne cunosc pe fiecare in parte si ne aprecieza,pentru ei toti suntem speciali dar si diferiti.Ne percep ca pe copiii lor, pentru ca ei ne modeleaza caracterele  pentru viata.Imi apreciez foarte mult profesorii pe care ii am,le multumesc  pentru ca ma ajuta,ma incurajeaza in tot ceea ce fac,nu se supara atunci cand gresesc pentru ca stiu ca greseala e omeneasca,si nimeni nu poate fi perfect…si pentru asta ma ambitionez sa fiu mai buna,sa le demonstrez ca pot mai mult si ca sunt asa datorita lor.Prfesorii ne marcheaza viata,de ceea nu trebuie sa uitam de ei niciodata.Sfaturile lor sunt cheia pentru a reusi in viata,ei ne ajuta sa ne luam zborul ,ne pregatesc pt toate etapele vietii.Sunt ca parintii nostri… doar ca mai multi…Se straduiesc zilnic sa ne invete ceva noua,sa dobandim cat mai multe cunoastinte,sa ajungem mai tarziu perosoane importante pe care ei sa ne priveasca cu admiratie,cu bucurie si satisfactia unei reusite enorme.Cand vom ajunge acolo sus…si ne vom realiza in viata,ne vom intoarce la profesorii nostril din liceu…le vom strange mana,si abia atunci ne vom da seama ce comori sunt ei.Vor invata alti elevi,vor modela alte caractere,dar in sufletul lor fiecare avem o mica particica pe care ne asezam si ramanem acolo.Avem cuvinte marete  pentru profesorii nostri,dar am mers vreodata la ei sa le spunem tot ce ascundem in sufletul nostru?Sentimentele care au incolti si care vor ramane mereu acolo ascunse pt ca nu avem curajul sa recunoastem...de ce?pentru ca vom parea prea sentimentali,prea vulnerabili.Eu cred ca daca ne-am deschide sufletul am oferi ceea ce e mai frumos din noi si pentru ei ar fi cel mai

deosebit cadou;i-ar impresiona si ar pastra mereu acel moment.

Astazi am realizat cat de importanti sunt profesorii pentru mine,cat de mult m-au ajutat dar fara ca eu sa imi dau seama.As vrea sa am puterea sa ii privesc in ochi si sa le spun sincer ca  pentru mine vor fi persoanele pe care le voi aminti cu mandrie oriunde voi merge.Nu le voi  da cadouri pentru ca stiu ca asta nu valoreza nimic  pentru ei,ci ii voi face mandri de mine,de ceea ce voi deveni,si nu voi lasa ca flacara lor sa se stinga in inima mea.

As vrea sa le transmit cea tuturor elevilor:nu ii sfidati pe profesori,nu ii urati cand va pun o nota mica,nu rdeti de ei…pt ca ei sunt oamenii care au o mare contributia in formarea voastra ca elevi dar si ca oameni.Lasati orgoliu la o parte si demonstrati ca ei nu sunt doar o umbra trecatoare in viata voastra,ci au lasat o amprenta imensa in viata fiecaruia dintre voi.

Vietile LOR….Diferite sau doar Superficiale?

                Oare puteam avea tot ce ne dorim in viata?...puteam sa fim asa cum vrem?...Cat de mult conteaza banii in viata oamenilor?dar in a mea?Am ajuns sa depindem de niste hartii,sa credem in ele,sa le pretuim mai mult decat valoreaza ele de fapt..si totusi cu banii poti cumpara chiar orice?..NU…nu poti cumpara fericire,iubire,sanatate,noroc,minte,bunatate,prieteni adevarti…lucrurile esentiale ale vietii.Oare oamenii care au multi bani,traiesc intr-o tara imensa,au o casa mare,masini ,vapoare si avioane sunt cu adevarat fericiti?Au timp sa se bucure de tot ce au?Eu cred ca oamenii aceia au nevoie de lucruri simple,acele lucruri care le lipsesc si care nu pot fi cumparate cu bani.Cat de mult inseamna sa poti sa zambesti,sa faci ce vrei,sa privesti apusul,sa tipi cat poti tu de tare,sa iubesti neconditionat,sa te plimbi pe strada…fara sa iti pese ca te poate vedea cineva si te va judeca gresit,ca te vor poza paparazzi,si vor crede ca ai innebunit.Asta imi place  la mine….nu sunt vedeta,nici macar o bogatasa fara inima,nu depind de creatiile unor case de moda care scot manechine anorexice pe scena… sunt doar eu care pot face tot ce vreau,pot sa ma bucur de viata, sa imi placa ceea ce fac.Chiar daca sunt lucruri simple,sunt facute din suflet si cred ca asta e foarte important.E adevarat ca nu sunt cunoascuta in lume,nu am mii de fani,nu sunt un idol pentru milioane de oameni,nu sunt privita ca fiind perfecta,nu am o mare de oameni la picioare,nimeni nu tipa sau plange cand ma vede,nimeni nu ofteaza dupa semnatura sau poza mea,nimeni nu are tapetat peretele camerei cu postere cu mine,nu am milioane de prieteni in toata lumea….dar parintii mei si familia mea ma cunoasc foarte bine,sunt un exemplu pt prietenii mei,sunt imperfecta,am peretii tapetati cu ceea ce vreau eu,in afara de cazuri exceptionale pe nimeni nu intereseaza ce semnatura am,am putini prieteni dar sunt adevarati si sunt langa mine cand am nevoie.Cine va face aceasta balanta va intelege ce vreau sa zic…si ce cred eu despre acea lumea care e prea rapida,plina de bani si lucruri de fatada…cand toti au in realitate nevoi ca noi toti ceilalti, doar ca noi ii percepem altfel,ii credem altfel decat sunt.Nu e asa.Daca i-am analiza mai bine am vedea ca au si ei puncte slabe,ca si ei au anumite temeri.Puteam ajunge orcand la ei si de fapt asta cauta…persoane care sa depaseasca barierea de vedeta,sa vada omul din ei,nu persoana ideala,sa aiba cu cine vorbi, cu cine schimba idei,nu cineva care le da dreptate in tot ce zic.Nu asta cauta  vedele.Urasc sincer fetele astea care se arunca asa si zic “Te iubesc” pe unele site-uri vedetelor pe care ii idolatrizeaza.Asta nu se face,de ce sa pari atat de accesibila,atata de deschisa?El cine e?E ca toti ceilalti,si nu trebuie sa fii atata de deschisa.E adevarat ca ei se indragostesc de fete din aceeasi breasla cu ei…dar eu cred ca s-ar indragosti de orice fata care ar avea acel mister,acel ceva,nu ar tipa cand i-ar vedea,ar vorbi cu calm si ar gasi discutii interesante.Ar vedea in ei persoane obisnuite cu care poarta o dicutie normala.Si eu cred ca asta cauta ei de fapt…o asemenea fata,careia sa nu ii fie frica ca poate fi fotografiata fara machiaj,sau ca vorbeste ceva gresit…ei vor o fata libera,sincera,naturala…si cu acea sclipire a ei,pe care multe din jurul lor nu o mai au  pentru ca a disparut in fata popularitatii si in incercarea de a se transforma in ceva ce defapt nu sunt in realitate.Nu stiu daca e o parere gresit,dar asta cred eu,asta ar fi o discutie pe care as vrea sa o port cu o vedeta…si sunt sigura ca asta ar fi raspunsul.Stiu ca ei cauta acea sigurata,acea fidelitate,acea puritate…pe care fetele vedete sunt prea ocupate cu viata lor  pentru a le mai oferi.Isi doresc ca atunci cand se intorc seara acasa dupa o zi obositoare sa gaseasca o fata calma si iubitoare,care ii asteapta , care e dispusa sa ii asculte,sa ii inteleaga sau pur si simplu sa simta ca sunt prea obositi si nu vor sa vorbeasca in acea seara.Sa inteleaga asta dor prin subtile gesturi.Isi doresc o fata care sa nu se supere ca pleaca in turnee sau ca sunt inconjurati de o gramada de fete.O fata care sa nu se topeasca daca ii ofera un inel foarte scump,sau ca o plimba cu o limuzina…o fata care sa ramana asa naturala,indiferenta unde va merge,cu ce oameni va interactiona….indiferant in ce lume tumultoasa,luxoasa si fabuloasa va intra.Sa ramana doar EA,si atunci va fi un exemplu pentru multi,va deveni celebra pentru  ceea ce e ea,nu pentru ceea ce trebuia sa devina.Cred ca asta e cea mai mare dorinta a vedetelor,stiu ca niciodata nu vor spune asta public,pentru ca ar arata cat de  plini de sentimente sunt… si asta nu da bine pe sticla,nu trebuie sa lase publicul sa ajunga chiar atata de adanc in sufletul lor.Si ei au probleme de sanatate,dar pentru ca sunt vedete problema lor de satate e foarte “cool” si e privita ca ceva normal, pe cand daca esti un om simplu si ai o mare problema de sanatate esti marginalizat si privit diferit de cei din jur.Asta nu imi place mie deloc.Si sincer as vrea sa pot sa ajung sa daram acet mit stupid pe care l-au creat atatia.Nu trebuie sa fie asa.Toti suntem egali,indiferent daca suntem vedete sau nu,daca aveam un magazine de haine sau doar o pereche de blugi si o bluza.Atat as vrea sa spun:Nu uitati viata nu tine cont de portofel!.Trebuie sa stim sa ne pastram naturaletea mereu si sa stim ca nimeni nu e asa cum pare,ci asa cum ne imaginam noi ca este.

Despre tine.......numai de bine

   


      Am pasit in casa sufletului tau pe o imensa poarta...o poarta decorata extraordinar.Era atat de mare incat ochii mei nu o puteau cuprinde.In fata ei paream atat de mica si neinsemnata.Credeam ca va fi greu sa o deschid...dar cand am apasat pe clanta aceasta sa deschis usor fara niciun zgomot.Am pasit incet si sfiosa in interiorul sufletului tau.Era atat de mare si incapator...Am urcat pe scarile care ma conduceau la etaj.Paseam incet...In timp ce urcam, simteam ce vroiai tu sa simt si vedeam ce vroiai tu sa vad.Cand am ajuns sus...am vazut cat de multe scari urcasem...si cat de tare imi batea inima,dar nu eram obosita.Pe fiecare treapta era lasata amprenta talpilor mele.Oare cate fete au urcat scarile?Cate au lasat amprente pe ele? Cat de frumos era totul.Am stat tacuta in fiecare coltisor din etajul sufletului tau  si iti simteam trairile,simteam cum fiecare lucrusor ma incarca. Intrebarile imi curgeau in minte...dar am continuat sa merg.Ma fascina totul...totul era asa de frumos.Aveai multe camere...toate pline de amintirile tale,de iubirile si dezamagirile tale trecute.Unele erau prafuite,semn ca ai inceput sa le uiti,iar altele erau intacte...ceea ce reprezenta grija ta fata de ele.Imi era frica sa le ating,pareau atat de mari...si incarcate de sentimente puternice,incat pe obrazul meu a curs o lacrima...o lacrima de sinceritate,de apreciere,de fericire.Toate erau puse in ordine...totul era atat de ordonat si calculat incat ma speriat.Stiam ca imi va lua mult timp pana voi deschide toate usile...dar simteam ca voi avea timp pentru toate.Voi avea timp sa te descopar incetul cu incetul...camera cu camera.In fata mea am vazut o usa alba...atat de transparenta si totusi atat de opaca...vroiam sa vad ce e dincolo de ea...si am deschis-o.Am pasit in balconul sufletului tau...Un balcon imens...de acolo puteam sa te vad in intregime....de acolo puteam sa vad marea ta de lacrimi..soarele care iti lumineaza zilele mohorate....padurea in care te refugiezi cand vrei sa fii  singur.Totul ma socat.Erai atat de frumos...de minunat.Tu stateai intr-un colt si ma priveai tacut.In ochii tai am vazut acea bucurie de a ma revedea...dar si acea tristete ca te-am cunoscut pe de-a intregul.M-ai sarutat pe frunte si mi-ai prins in par o floare din gradina imensa a sufletului tau.M-ai luat de mana si m-ai condus la scari...le-am coborat impreuna...dar acum imi parea mai obositor si mai greu...simteam cum ceva ma apasa pe suflet.M-ai dus in fata unei usi mici,inguste...ai deschis-o greu...mi-ai dat drumul la mana si atunci am inteles ca trebuie sa plec...sa te las...Era usa mica de iesire a Sufletului tau.Am pasit afara si in spatele meu am auzit acel zgomot infernal a usii inchise ,care ma zgariat profund in suflet.Nu vroiam sa ma uit in urma,imi era greu...nu puteam intelege nimic...nu puteam vedea nimic.Totul era atat de confuz si de greu...Eram trista...dar totusi ma bucuram ca te-am cunoscut atat de bine,ca te-am descoperit atat de repede,ca ai fost mandru de mine...ca te-am iubit...Ti-am lasat in fata usii o poza cu Noi...o poza pe care sa o pui in una din camerele sufletului.Nu mi-as dori sa o stergi de praf...pentru ca as vrea sa nu se piarda nicio amintire din ea,as vrea sa o lasi sa treaca timpul,sentimentele peste ea.Sa nu o arunci, pentru ca face parte din tine,din existenta si iubirea ta...puzzlel-ul vietii tale nu va fi complet fara ea.Am plecat incet,cu pasi mici,dar cu milioane de ganduri si intrebari in minte...nu mai era nimeni sa imi raspunda la ele.Tu ai inchis usa dupa tine...iar eu mi-am luat Sufletul si am plecat.Dar stiu ca urmele pasilor mei vor ramane mereu acolo...le vei vedea mereu...le vei simti mereu...Iti vei aminti ca am fost pe acolo,ca te-am cunoscut...ca m-ai vazut.Am fost omul din viata ta...care ti-a lasat urme adanci pe scarile sufletului.

Popularitatea-daunatoare sau esentiala?

       E o tema destul de interesanta in aceasta lume a adolescentilor.Toti vrem popularitatea,sa se uite lumea cu invidie la noi,sa fim cat mai cunoscuti.Dar totusi de ce ne dorim cu atata ardoare aceasta popularitate insignifianta?E atat de importanta pentru noi?Sau e acea dorinta teribila de a fi observati,de a iesi din anonimat?Si totusi popularitatea se mentine greu…cei populari in realitatea au doar prieteni falsi care stau cu ei  pentru a fi si ei populari,sunt inconjurati de minciuna si lucruri false,de multe personae meschine cu doua fete.Asta e ceea ce ne dorim in viata?Sa traim o viata in minciuna,sa ne creem o imagine,dar in realitate noi sa fim cu totul diferiti?Aceste persoane populare au mare nevoie de prieteni,de purul adevar,de sinceritate si lucruri facute fara sa aiba repercursiuni.In liceu toti ne dorim sa fim populari doar pentru a ne remarca mai usor in grupurile “super”.Si ce daca nu esti popular?Poti arata cat de popular esti nu prin fizic,sau haine foarte scumpe,ci prin felul in care gandesti,vorbesti,te comporti cu ceilalti.Cei care sunt populari nu accepta decat cuvinte de lauda,vor ca toti sa fie de accord cu ei ,sa rada la glumele lor chiar daca nu sunt hazlii.Eu nu am fost niciodata populara si nici nu mi-am dorit.Nu am participat la miss sau alte concursuri de plimbat fundu si de aratat picioarele pe scena…nu cred ca asta e asa de esential in viata.Acum e varsta cand e esential sa fii popular,sa ai cat mai multi prieteni, sa fii iubit de toti…dar s-a intrebat cineva cat de esential este ceea ce gandesti?ce cunostinte ai?ce ambitii si dorinte ai?cat de mult muncesti pt asta?Trebuie sa stim sa facem o balanta,sa alegem ceea ce e mai bine si mai corect pentru noi.Popularitatea e trecatoare si se uita repede…dar ceea ce avem in cap e o comoara care nu ne poate fi luata niciodata.Lumea te priveste cu o mai mare admiratie atunci cand urci pe scena pentru a primi premiul  pentru cel mai bun elev..sau  pentru excelenta..decat daca urci pe scena pentru a lua un concurs de miss.Eu asta cred..e parerea mea

Adolescenta-perioada descoperiri de sine

    

         Hmmm…adolescenta….stiu ca se scriu multe carti pe aceasta tema,multi o studiaza,dar cred ca cel mai bine o intelegi atunci cand traiesti prin propria persoana acea perioada.E cea mai frumoasa perioada a vietii,perioada in care traim totul la cote maxime,iubim adrenalina si tot la aceasta varsta suntem si cei mai vulnerabili.Pasim intr-o lume pe care noi nu o cunoastem prea bine,nu am invatat la scoala cum sa traim corect in aceasta lume a adultilor…si singurul lucru care ne ramane de facut e sa incercam sa ii copiem.Ne dorim sa ne maturizam cat mai repede,sa parem diferiti fata de ceea ce suntem noi in interior.Pierdem noptile in cluburi,vrem sa traim pe propriile noastre puteri…si totusi atunci cand problemele ne lovesc nu le putem face fata si cerem cu disperare ajutor.Atunci ne dam seama ca nu suntem destul de maturi,de pregatiti,nu putem trai singuri si tot ce am creat pana atunci era doar de fatada.Chiar daca vrem sa parem pregatiti pentru viata…nu suntem,depindem total de parinti.Chiar daca vream sa demonstram ca suntem maturi,de fapt  tanjim dupa o imbratisare,un cadou; pentru ca defapt sufletul nostru este inca copil…un copil care vrea prea repede sa plece din acea lume a copilariilor.

Adolescenta e perioada cand traim primele iubiri,cand suferim din dragoste si credem ca lumea noastra se termina atunci;e perioada cand intelegem altfel lucrurile din jurul nostru,cunoastem mai bine oamenii,ii analizam si apoi tragem concluzii in ceea ce ii priveste.E acea varsta cand devii mai visitor,mai romantic ,dar si mai realist.Visezi cu ochii deschisi si poti ajunge oriunde vrei.Te indragostesti foarte repede,dar si urasti la fel de repede…descoperi sentimente necunoascute tie pana atunci si trebuie sa inveti sa le deslusesti.Cu stangacia de incepator incercam sa ne adaptam valului de schimbari din viata noastra,poate uneori nu ne iese dar nu ne dam batuti  pentru ca stim ca vom reusi,aveam acea dorinta care arde ca o torta in sufletele noastre tinere.E varsta cand facem unele lucruri fara sa ne gandim la consecinte.Mergem la mare si ne place sa dormim pe plaja,sa stam in jurul focului chiar daca afara e frig,sa facm o baie in mare sub lumia lunii,sa cantam chiar daca defapt noi tipam cat putem,sa facem multe poze cu care apoi sa ne decoram camera , pentru a pastra mereu momentele speciale din viata noastra.Dar e si varsta cand ne preocupa mai mult aspectul nostru atata interior cat si exterior,ne preocupa mai mult sa ne imbogatim vocabularul si sa ne facem planuri pt viitor.Credem in dragoste la prima vedere si speram sa  intalnim cat mai curand perosana potrivita.Si apoi apare dragostea,fluturi in stomac,sclipirea aceea puternica din ochii fiecarui indragostit…si deodata lumea ti se pare mai buna,mai frumoasa.Adolescenta inseamna iubire,trairi intense si multa distractie.