Si chiar merita?

Sunt zile cand  simtim ca pamantul se surpa sub noi,ca gandul pleaca,simtim cum am dat prea mult si nu am primit nimic.Simtim ca ne-a dezamagit,ca ne-a pacalit sentimentele,ca am fost prea cinstite si sincere cu… el.E asa greu sa trecem prin unele etape ale vietii atunci cand suntem adolescenti,cand iubim cu atat patima,dar si cand primim cele mai puternice si grele lovituri…lovituri care ne dor atat de tare incat ne i-a mult timp sa ne ridicam de la pamant,sa inchidem ranile…si chiar si asa,cicatricile vor ramane acolo mereu,se vor pastra adanc,amintindu-ne mereu ca suntem oameni fragili.Cand ne raneste cineva pe care noi il iubeam,ne doare,ne face sa devenim altele,chiar daca nu vrem sa aratam in sufletul nostru e o durere pe care numai noi o cunoastem cu adevarat,cu care doar noi trebuie sa ne luptam si sa iesim invingatoare.Iubirea e atat de nedreapta uneori,de ce trebuie sa iubim o persoana nepotrivita,de ce trebuie sa suferim?Si toate astea pentru ce?Pt ca am vrut sa dam totul unei singure persoane…care a refuzat,a intors spatele si a plecat spunand un simplu:”La revedere”,care inseamna enorm pt noi,care doare mai tare decat o palma,care patrunde pana in adancul sufletului…si Doare enorm de tare cand de fapt iti dai seama ca a fost un inevitabil ,,Adio”.E o pedeapsa,dar si o lectie de viata.O lectie pe care fiecare trebuie sa o primeasca macar o data in viata,care ajuta la formarea noastra ca oameni,care ne trezeste la realitate…dar care  ne va si marca.E atat de usor sa spuna “La revedere” si sa plece,sa intorca spatele unei personae care i-ar fi oferit totul,pleaca lasand in urma un suflet ranit,nu stie ce a pierdut,nu stie ca acea persoana era deosebita,speciala…si putea fi a lui.Putea sa ii asculte sufletul,putea sa o priveasca in ochii,ea ar fi fost acolo pt el mereu,l-ar fi ascultat,i-ar fi oferit totul….Si totusi  a plecat,lasand in urma un suflet trist si confuz.Cata durere , cata ura e acum.Nu poti simti decat acea cadere a sufletului in abis..acolo de unde nu te poti ridica fara ajutor si fara speranta.E atat de greu sa poti privi in ochi o persoana care te-a ranit,care te-a facut sa suferi,nu mai poate fi la fel ca inainte…totul s-a schimbat…e greu dar nu imposibil;fiecare putem suporta mai mult decat credem noi…dar mereu dupa o furtuna apare acea raza de speranta ce incalzeste sufletul si trage din umbra acel colt de inima insangerat de durere.De multe ori acea raza care va aparea ne poate provoca teama,durerea ca va straluci prea tare si apoi va disparea in furtuna.Viata nu e ca in filme si povestile cu care am crescut,in viata eroul nu ramane cu printesa,nu mereu binele invinge,nu mereu cei buni castiga.In viata avem urcusuri si coborasuri,pe care trebuie sa le trecem cu bine,trebuie sa stim sa ne bucuram de urcusuri,si sa nu ne lasam dezamagiti de coborasuri.Fiecare etapa a vietii noastre reprezinta o caramida la temelia formarii ca oameni.Daca in viata totul ar fi perfect,ar deveni monotona si lipsita de interes,ne-am plictisi si am cauta ceva nou.Ne-am plictisi de iubire perfecta,de fericirea vesnica,de bunatatea tuturor.Am cauta o iubire imperfecta pe care noi sa o facem perfecta,am cauta si un pic de tristete,dar si un strop de ura pentru a ne simti oameni.Cred ca perfectul e imperfect.Avem nevoie de tot ce ne ofera viata.Nimic nu e intamplator,totul decurge dupa un plan,pe care noi il urmam fara sa stim.Toti avem propria noastra poveste in care suntem actorii principali.Toti jucam un spectacol pe acea scena a vietii…dar nu de multe ori sunt multi spectari in sala.Si totusi ne interpretam rolul pana la capat,iar apoi cortina va cadea,spectacolul se va termina si vom pleca grabiti dar si fericiti ca am dus rolul cu bine pana la capat.Viata ne va oferi mereu multe surprise pe care noi trebuie sa le acceptam si sa le infruntam.Viata e frumoasa,si nici o umbra nu ii poate lua frumusetea si stralucirea.

Imi este dor….

Imi este dor de vara,de valurile marii in care ma ascundeam

Imi este dor de iubire,de vraja fermecatoare care te cuprinde cand esti indragostita

Imi este dor de rasaritul de soare,pe care m-am chinuit atat de mult sa il vad

Imi este dor de parfumul acela,care a ramas in pielea mea

Imi este dor de zambetul sufletului meu

Imi este dor de florile pe care le puneam la presat cand se ofileau,pentru a le pastra mereu

Imi este dor sa astept…

Imi este dor sa se citeasca fericirea in ochii mei

Imi este dor de noptile lungi la fereastra privind luna

Imi este dor de dorintele pe care le puneam stelelor de pe cer

Imi este dor sa mai cred in tot

Imi este dor de vacantele in care leneveam,in care visam

Imi este dor de cartile pe care le citeam in fiecare vara si ma regaseam in fiecare personaj

Imi este dor de filmele pe care le priveam si in care ma imaginam jucand

Imi este dor de plaja,de scoicile pe care le strangeam si care imi pastrau mereu sunetul marii

Imi este dor de zambetul soarelui pe pielea mea

Imi este dor de mirosul de ploaie de vara

Imi este dor de curcubeul care ma fascina mereu

Imi este dor de cantecul greierilor de sub fereastra mea

Imi este dor de curajul meu de a fi EU

Imi este dor de toate iubirile mele trecute

Imi este dor de prietenii pe care nu i-am mai vazut de mult

Imi este dor de focul de tabara din fiecare vara,de cantecele si distractia din jurul lui

Imi este dor de sarbatorile in care se aduna toata familia

Imi este dor de mirosul de prajituri si cozonaci copti

Imi este dor de diminetile cu miros de cafea proaspat rasnita

Imi este dor de TOT…dar Totul a trecut

Imi doresc sa fiu din nou copil….

 Imi amintesc un vers de Eminescu:”Unde esti copilarie,Cu padurea ta cu tot?”.Imi este dor de acele vremuri,de acele sentimente pure si inocente,de acele priviri divine,de acel suflet curat si neatins de rautile lumii.Cand spun “copilarie”,imi aduc aminte de cartile de colorat,de povestile cu printi si printese…acea lume feerica,in care imi doream enorm sa traiesc.Cand eram micuta,imi doream sa fiu mare….ma incaltam cu papucii mamei cu toc si mi se pareau asa de grozavi,foloseam machiajele si rujurile ei,ma pictam precum un artist inca novice,dar care isi doreste enorm sa reuseasca ceea ce face.Imi aduc aminte de jocurile copilariei,de prietenii din fata blocului,de serile petrecute sub patura si povestind povesti de groaza.Imi e dor de papusi,de toate acele seturi sofisticate pe care fiecare fetita le avea si le purta mereu cu ea.Cand eram mica puteam visa si ajunge oriunde imi doresc,totul era asa de frumos,atat de inocent si dragalas.Copilaria este locul pe care toti o purtam in suflet,pe care toti o iubim si de care toti ne amintim cu drag.Acum cand sunt “mare”nu mai  timp de copilarii,dar mereu pastrez in mine o bucata din copilarie in care ma refugiez de fiecare data cand vreau sa evadez din cotidian.E locul in care eu ma regasesc pe mine,imi regasesc interiorul pe care de mult l-am uitat;imi regasesc inocenta si bucuria de a ma simti fericita din nimic.Tanjesc in sinea mea dupa acele clipe minunate,dupa imbratisarea mamei.Imi e dor de plimbarile in parc cu parintii,de inghetat pe care bunicu mi-o cumpara mereu de la masina de inghetata din parc,de serbarile la gradinita,de emotiile pe care le aveam de fiecare cand spuneam o poezie sau un rol.As vrea sa mai pot fi mica,sa am incredere in oameni foarte usor,sa leg prietenii foarte repede,sa ii vrajesc pe toti doar cu un simplu zambet.Imi e dor de copilarie pentru ca atunci ii aveam pe toti langa mine…dar acum viata ia luat pe unii dintre ei.  Imi e dor sa le spun parintilor “Te iubesc”asa cum o faceam atunci….sunt atat de multe lucruri de care imi e dor.Daca am sti sa pretuim fiecare moment,sa iubim fiecare lucru,sa acceptam fiecare intamplare,viata noastra ar fi mai buna.Traim intr-o lume mult prea grabita si ocupata,nu mai avem timp sa ne bucuram de tot,iar mai tarziu vom regreta asta.As mai vrea sa iubesc ca un copil si sa simt ca un copil.As vrea sa ma intorc in timp,sa pasesc si sa raman in lumea copilariei mele…dar este prea tarziu pentru asta.

Inchei prin a spune doar atat:”Unde esti copilarie?”… imi este foarte dor de tine.

Hmm....As vrea......

Vreau un baiat care sa nu-mi aduca un buchet de trandafiri de ziua mea ...ci sa mi rupa o floare de pe strada intr-o zi oarecare si sa mi-o puna dupa ureche...un baiat... care sa ma gadile ..sa ma ciupeasca ...

Vreau un baiat cu care sa pot sa merg in parc doar pentru a sari pe saltele, care sa alerge cu mine prin ploaie fara sa-i fie frica ca-si murdareste adidasii de firma, care sa ma tina de mana, sa ma ciufuleasca...

Vreau un baiat...al carui zambet sa ma topeasca.. care sa ma stranga tare in brate.. care sa se uite in ochii mei fara a-mi spune nimic..iar eu sa inteleg totul, care sa aiba initiativa, sa ma conduca atunci cand am nevoie...

Vreau un baiat care sa-mi dea mesaj chiar in timp ce suntem unul langa celalalt, care sa ma opreasca in mijlocul trecerii de pietoni doar ca sa ma sarute, sa danseze cu mine oricat de prost s-ar misca, cineva care nu ma judeca dupa aparente...

Vreau un baiat pupacios si haios, care sa vrea sa mergem pe o strada a orasului a carei capat nu stim unde e...cineva care nu se teme sa se rataceasca, un baiat care sa ma duca la gara si sa se urce cu mine intr-un tren la intamplare... 

Vreau un baiat care sa arunce cu popcorn in mine cand mergem la cinema,care sa sa fie pregatit sa ma sperie cand vizionam un film horror, un baiat care isi doreste sa ma cunoasca, care isi da seama cat de complicata, ce fenomen anormal sunt...

Vreau un baiat care sa ma recucereasca in fiecare zi, care sa asculte o melodie si sa se gandeasca la mine, care apreciaza un curcubeu, care se bucura cand e soare, un baiat caruia ii place mirosul primaverii, care vede dincolo de aparente...

Vreau un baiat cu care sa ma opresc in mijlocul intersectiei pe tocuri si sa impingem la masina lui, sa ne murdarim de ulei si sa radem ca prostii, un baiat care se chinuie sa-mi faca clatite indiferent de cat fum ar iesi in bucatarie...

Vreau un baiat care sa ma tina in brate noaptea si sa se trezeasca cu o jumatate de ora mai devreme doar ca sa ma vada dormind, care sa ma trezeasca cu un sarut, care imi zice atunci cand gresesc si ma ajuta sa repar ce am stricat....

Vreau un baiat care sa nu-mi zica "te iubesc" din prima luna doar ca sa ma bage in pat, un baiat care stie cum sa ma ia atunci cand sunt suparata, un baiat care sa ma faca sa rad, care intelege ca ma supar din orice dar care stie sa ma-mpace... 

Vreau un baiat care sa inteleaga ca nu imi place sa gatesc si care sa se straduiasca sa ma scuteasca de chinul asta, chiar daca el gateste mai prost ca mine,cineva care ma considera cea mai frumoasa de pe pamant, netinand cont de defecte...

Vreau un baiat care sa imi pregateasca un ceai fierbinte atunci cand sunt racita, care sa ma sarute fara sa-i fie teama ca se molipseste, care sa tina minte la ce ora sunt programata la salon si care sa nu se enerveze cand vin acasa tarziu...

Vreau un baiat care intelege ca prietenii sunt importanti pt mine, ca uneori simt nevoia sa ies cu fetele in mall sau cu gasca la un suc, cineva care sa imi dea  libertate atat cat sa nu ma simt sufocata si care e gelos cat sa simt ca tine la mine...

Vreau un baiat care sa inteleaga atunci cand nu am chef sa ies din casa, care sa vina la mine sa-mi tina companie cand e urat afara, care sa inteleaga ca imi este frica de tunete si fulgere si totusi sa nu rada de mine, ci sa ma apere...

Vreau un baiat la care sa tin atat de mult incat sa nu-mi pese ce masina conduce sau cu ce tramvai ma duce acasa, pentru care sa fiu in stare de orice dar sa nu imi ceara nimic, care sa stie ca il iubesc fara sa ii zic in fiecare zi....

Vreau un baiat  care sa fie tandru si romantic cu mine, un baiat care sa o respecte pe mama lui si sa o ajute la nevoie, cineva caruia sa nu-i fie rusine sa iasa in oras cu familia la o pizza si un suc....

Vreau un baiat care sa iubeasca animalele, care sa se trezeasca la 6 sa plimbe cainele atunci cand eu sunt prea obosita, care sa ma duca vara la strand si sa se scufunde cu mine, cineva care sa ma sarute sub apa, sa ma stearga cu prosopul...

Vreau un baiat care sa nu se uite dupa altele pe strada cand e cu mine de mana, care sa stie cand sa renunte la meciul de handal pentru mine, care sa ma duca pe stadion la meciul Stelei, desi e Dinamovist, care sa se bucure de bucuria mea...

Vreau un baiat care sa se inteleaga bine cu prietenii mei, care sa nu se laude cu ceea ce are, ci sa se faca placut de ceilalti prin ceea ce este, un baiat care imi faca cadouri cu valoare sentimentala si nu de sute de lei, un baiat al meu...


Vreau un baiat care sa stie ca nu imi place sa ma joc cu zapada, care sa ma apere de bulgari, care sa se dea cu sania cu mine si sa cadem amandoi de pe ea pe la mijlocul partiei…


Vreau un baiat care sa ma alinte, un baiat care sa mearga cu mine pe varful unui munte doar pentru a vedea apusul, care vara la mare sa se inghesuie intr-un pat de o singura persoana doar ca sa poata fi cat mai aproape de mine...

Vreau un baiat caruia sa ii placa sa calatoreasca, care sa fie de acord sa vina cu mine in cele mai traznite locuri, care sa mearga cu cortul fara sa faca mofturi...

Vreau un baiat care sa iasa cu mine in cluburi, care sa ma opreasca cu un sarut atunci cand vorbesc mult si aiurea, un baiat care sa nu se supere cand ascult muzica cu volumul ridicat…

Eu prin ochii altora...

Well'...Anca. Aş putea relua toate reperele de la ,,De ce iubeşti o femeie"...pentru că în marea ei de caracter şi feminitate cuprinde toate însuşirile. Anca are tot ce poate iubi un bărbat la o femeie : intuiţie, voluptate, frumuseţe interioară ...Dar ea este mai mult.
›Imaginează-ţi o poveste roz în care Cenuşăreasa nu-şi mai pierde pantoful şi Frumoasa Adormită nu doarme...e doar frumoasă.
›Imaginează-ţi o noapte de vară pierdută în răsăritul soarelui, marea, nisipul şi ea . Degeaba ar fi soare, mare şi nisip dacă nu sunt onorate cu prezenţa-i feminină, punctul de reper din toată povestea fără sfârşit.
› Anca. Până şi numele are semnificaţii infailibile , dar dincolo de nume...totul corelează cu persoana ei, ca o oglindă : feminin 100%, modern 57 %  indicând unele  trasături clasice , 75 % reflectă tinereţea spiritului, copilul din ea, întotdeauna cu chef de viaţă ,,Hai să râdem , să dansăm, să fim fericiţi", parcă auzi şoaptele inocente, urban 68 % desigur , francheţea şi statura impozantă au o valoare imensă măsurată  în nuanţe expresive.
›E aşa cum vrea ea să fie, nu cum vor alţii ♥
›Subsemnata judecă portretul feminin cu cea mai mare sinceritate,♥ pentru că ea merită şi pentru că a caştigat-o cinstit, ♥pentru că dacă nu ar fi muza ideilor în sine, chiar nu aş avea cuvinte descriptive la adresa ei,♥ pentru că e acolo când ai nevoie de ea şi te propulsează spre  culmile gândurilor fericite când nu ţi-a rămas decât tristeţea. ♥ pentru că niciodată nu e atât de snoabă încât să nu recunoscă că a greşit.♥pentru că un ton puţin mai ridicat decât cel normal i-ar putea răni orgoliul şi i s-ar părea total nedrept să nu-şi exprime nemulţumirea.♥ pentru că este  tipul introvertit, cochet şi extravagant, eliminând parţile androgine din ecuaţia feminismului.
♥PENTRU CĂ a fost alături de mine atunci şi mi-a zis  »Te iubesc mult:*.o sa te invat sa visezi in culori...o sa te invat sa nu plangi ...el nu merita lacrimile tale..o sa te invat sa zambesti fara prejudecati....vezi:)..ai atatea de invatat......:*::*:..incepe prin a zambi..si a iubi din nou<3«
♥ Mica domnişoară elimină tot ce este banal din existenţa proprie şi se îndreaptă spre aprecierea persoanei proprii de către ceilalţi, spre tot ce o face perfect de imperfectă, spre locul de top într-o ierarhie proprie a vieţii de femeie independentă.
♥Potretul în sine al acestei femei excelează prin subiectul ales, care încă trăieşte în acea poveste roz şi care defineşte senzualitatea prin acte feminine , un prototip al creaţiei angelice, un fel de anima al timpurilor moderne...şi toate îşi au nucleul conceptual în trasătura definitorie a femeiei în sine.

Prietenia…vesnica comoara a sufletului

           

           Am un subiect in minte care ma bantuie de cateva zile…PRIETENIA.Un subiect destul de complex,dar si frumos.
Vreau sa discut despre prietenie pentru ca este o parte esentiala din viata noastra,din trairile si sentimentele noastre.Ce reprezinta prietenia pentru noi?Stim sa apreciem un prieten atunci cand il aveam aproape?
          Ne dorim multi prieteni care sa ne priveasca ca pe un obiect sau unul dar care sa ne vada ca pe o parte din el?Prietenia o primim gratis,fara sa dam sume enorme si totusi stim sa o apreciem la adevarata ei valoare daca e gratis?De obicei apreciem totul in  jurul nostru in functie de pret…dar sunt si unele care nu au valoare estimabila si una din acelea este PRIETENIA.Un prieten adevarat este acela care e mereu langa tine cand ai nevoie,care te ajuta neconditionat,care stie mereu cu o vorba buna sa iti mangaie sufletul,care te iubeste fara sa iti ceara nimic in schimb.Scriu aceste randuri pentru prietena mea care ma sprijinit mereu in toate nebuniile mele,care ma ajutat mereu cu un sfat,care crede in visele mele si viseaza alaturi de mine,care nu ma critica si nu ma judeca  pentru ca stie ca asa sunt eu si ea a inteles asta.E acea persoana cu acel ceva special,cu acea privire blanda,cu acea voce care mereu e ca un pansament.Nu am avut curaj sa ii spun lucrurile astea in fata, pentru ca stiu ca as incepe sa plang si nu as mai termina ce am de spus.Dar prin lacrimile mele stiu ca ea ar intelege tot ceea ce vreau eu sa spun.Nu e usor sa gasesti un prieten adevarat,dar cand l-ai gasit pastreaza-l langa tine pentru ca el e ca un soare care apare si daca pleaca va incepe sa se innoureze.Vreau sa ii multumesc  pentru ca exista,ca ma ajuta sa scriu bucati din mine,ca e acolo cand toti au plecat.Stiu ca ea nu ar rade de mine daca am vrea intr-o zi de vara sa dansam in ploaie pentru ca asa am vazut in filme,nu ar zice ca am innebunit daca mi-as vopsi parul intr-o culoare ciudata, pentru ca ea ar sti ca asa am simtit eu in acel moment.Asta inseamna pentru mine un prieten,si totusi…e greu sa expun tot ce simt pt ea, pentru ca nu s-au inventat cuvinte.Si sunt sigura ca ea stie ce vreau eu sa zic.Stiu ca ea va fi acolo la capatul lumii alaturi de mine,privindu-ma in ochi si spunandu-mi cat e de mandra de mine ca am reusit,ca mi-am indeplinit visul meu,ca am luptat pt el.
         Dar la visul meu a contribuit si ea,a zidit temelia pentru ca eu sa ma pot ridica fara sa imi fie frica ca voi cadea.A construit o temelie puternica care nu va putea fi daramata,pt ca ea stie ca tot ce e construit din dragoste va ramane mereu solid si puternic in fata orcarui obstacol.Iti multumesc enorm  pentru ca esti prietena mea .

Sinceritatea vs.Minciuna-pastilele vietii noastre

      

     Cred ca e cel mai sensibil subiect,sau poate cel mai greu de descifrat.Sinceritatea e, zic eu o calitatea pe care daca o avem trebuie sa stim cum sa o “dramaluim”.Toti ne-am dori ca ceilalti din jur sa fie sinceri cu noi,dar totusi sinceritatea e prielnica sau daunatoare?Poate ca am aprecia daca cineva ne-ar spune adevarul dar cu siguranta l-am privi altfel,pentru ca am sti adevarata lui parere.Desi uneori sinceritatea nu e chiar necesara,pentru ca sunt momente in care ne dorim sa ii facem pe cei din jurul sa se simta bine,si avem nevoie de unele minciunele.Apreciez oamenii care spun lucrurile sincer si care isi sutin parerile cu inversunare.Dar cat de sincer poti fi?Cat de departe poti merge cu sinceritatea ta?Sa fii atat de sincer incat sa te usture?Sinceritatea nostra poate provoca multa durere in juru,multa dezamagire,si totusi pentru ce?Am fost crescuti sa  fim sinceri cu noi si cu cei din jur,dar totusi reusim sa fim asa?Sunt clipe cand mintim pentru ca asa trebuie,imprejurarea ne determina sa mintim,e nevoie atunci sa uitam de sinceritatea sa o tinem doar pentru noi ascunsa.Sinceritatea inseamna si deschiderea noastra brusca intr-un spatiu nepregatit pentru noi.Daca noi vom fi sinceri,ceilalti ne vor plati cu aceeasi moneda?Nu cred.Oamenii prin minciuna coloreaza un pic situatia o imbunatatesc in favoarea lor,minciuna  e arma noastra pentru a scapa de o incurcatura.E usor sa spui o minciuna frumoasa uitandu-te in ochii oamenilor,decat sa spui ceva sincer,pentru ca nu stii ce reactii vor avea, pentru ca de multe ori sinceritatea nu e frumoasa,nu e cizelata…e realitatea..de care fugim cu totii cu atata graba,cu atata teama de a nu descoperi prin sinceritatea altora o altfel de persoana in noi,in ceilalti.Daca oamenii si-ar propune ca macar o ora din viata lor sa fie complet sinceri, ar desoperi ca ceva se schimba in interiorul si exteriorul lor…lumea se va schimba.Nu vom putea schimba lumea,pana nu ne vom cunoaste foarte bine pe noi insine,pana nu vom putea accepta realitatea,pana nu vom fi complet sinceri cu noi .Dar e greu,foarte greu sa nu mintim.Nu trebuie sa ne ferim de oamenii sinceri, pentru ca ei vad in noi,ceea ce noi nu vrem de fapt sa acceptam,ei ne vor da sfaturile cele mai utile,ne vor afisa defectele asa cum sunt ele cu adevarat….va fi dureros si greu de acceptat,dar ca orice adevar doare,dar trebuie sa il infruntam si  sa il depasim.Ii admir pe oameni sinceri si deschisi care spun ce cred si ce vad,fara sa le pese de reactiile celor din jur,fara sa le fie frica de minciuna,de ura.Acei oameni sunt de apreciat, pentru ca ei chiar ar putea schimbat ceva, pentru ca sunt diferiti,au iesit din acest tipar,au indraznit si au reusit.Nu e usor sa fii sincer,sa iti aperi principiile fara sa minti,dar cand reusesti satisfactia e imensa.Totusi traim intr-o lume in care toata lumea minte,in jurul nostru e doar minciuna si cautam cu disperare o umbra de sinceritatea…aveam nevoie de ea ,dar e greu de gasit,de descifrat..si cand o gasim vedem ca nu avem nevoie de ea,nu avem ce face,e o sabie prea mica pentru a putea reusi intr-un razboi atat de intens.De ce mintim ca sa ne atingem scopurile,sa fim avansati,sa ajungem in functiile din stat cat mai mari?Cand puteam fi sinceri cu cei din jur,sa ne aratam asa cum suntem,si sa fim undeva unde sa simtim ca am ajuns prin puterea sinceritatii,sa ii putem privi pe toti in ochi fara sa traim cu teama ca ar putea demasca minciuna creata de noi.Nu scopul scuza mijloacele,nu trebuie sa mintim pentru a ajunge unde ne-am propus, pentru ca va veni vremea cand vom fi desoperiti sau vom avea constiinta neimpacata.De ce sa porti mereu o povara atata de grea in suflet?De ce sa nu fii liber,sa te simti liber?Doar pentru  ca suntem manati de un meschin interes,de setea de a avea mai mult…si atunci uitam de lucrurile morale…de sinceritatea sufletului nostru.Ne-am creat o lumea mincinoasa si falsa si asta o sa doara candva.Ne vom trezi intr-o zi din acest vis,si vom vedea ce e mai important in viata,de ce avem constant nevoie.Avem nevoie de sinceritatea pentru a trai impacati cu noi si cu cei din jur,pentru a trai in armonie cu sufletul si trupul nostru, pentru a inflori mereu.Sinceritatea e rodul unei fiinte  speciale si pure…iar atunci cand o descoperi trebuie sa o tratam cu respect venit din inima pentru ca va sti daca nu e altfel…Sinceritatea e cea mai de pret calitatea a oamenilor,pe care unii au ingropat-o atat de adanc incat nu o mai gasesc,si au realizat prea tarziu adevarata sa valorea.Asa ca, sa nu ingropam sinceritatea,ci sa o punem in evidenta pentru ca e neasemuita.